Românã English Français
Home Informatii Statut Istoric Membri Activitati Realizari Proiecte Sponsori Forum

Sediul si scopul Asociatiei FAM

Art. 1: Asociatia FAM isi are sediul in orasul Gura Humorului, strada Sfantul Gavril nr. 4.
Art. 2: Asociatia FAM are ca scop cresterea sanselor de integrare in viata a copiilor handicapati mintal, a celor lipsiti de familii sau a celor cu familii deficitare din punct de vedere educational.
Art. 3: Asociatia FAM nu are caracter politic, religios sau lucrativ. Asociatia FAM are un caracter umanitar si respinge orice incercare de deturnare a sensurilor sale sau de transferare a scopului si a actiunilor sale in capital politic, electoral sau de orice alta natura. Membrii sai desfasoara o activitate partial benevola.
Art. 4: Asociatia FAM este independenta, nefiind subordonata nici unei autoritati administrative sau politice.
Art. 5: Asociatia FAM functioneaza ca organizatie obsteasca romana, membrii sai fiind datori sa se supuna Constitutiei si legilor Romaniei.
Art. 6: Recunoscand planul de invatamant adoptat de Ministerul Educatiei si Stiintei din Romania, respectand orarul de functionare al institutiilor de invatamant, Asociatia Umanitara FAM urmareste diversificarea actiunilor adresate categoriilor de copii mentionate mai sus, vizand aspecte medicale, educativ-formative, culturale si sportive.
Art. 7: Pentru realizarea scopului sau, Asociatia Umanitara FAM va putea avea si relatii de colaborare cu organizatii cu profil de ocrotire a copiilor, din rata si din strainatate.

Membrii titulari

Art. 8: Poate fi membru titular al Asociatiei Umanitare FAM orice cetatean al Romaniei, indiferent de varsta, sex, nationalitate, religie si apartenenta politica. Primirea in asociatie se face prin cerere scrisa, aprobata de Consiliul Director, tinandu-se cont de componentele morale si comportamentale ale solicitantului. Eventualele contestatii la decizia Consiliului Director se vor supune analizei si hotararii adunarii generale a membrilor asociatiei.
Art. 9: Pot fi membrii ai Asociatiei Umanitare FAM si cetateni straini sau romani cu domiciliul in strainatate, dar nu mai multi decat 1/4 din numarul total al membrilor titulari. Aceasta ultima prevedere este necesara numai pentru a se putea asigura intrunirea adunarii generale cu un numar de participanti statutar.
Art. 10: Calitatea de membru titular se poate pierde in urmatoarele situarii:
- demisie
- autoexcludere, ca urmare a neplatii timp de 6 luni a cotizatiei
- excludere, prin decizia Consiliului Director, ca urmare a unor fapte, comportari sau atitudini incompatibile cu scopul Asociatiei.
Art. 11: Contestatiile, in cazul pierderii calitatii de membru titular, se supun analizei si hotararii adunarii generale a membrilor Asociatiei.
Art. 12: In afara membrilor titulari, Asociatia poate avea si "membri de onoare", alesi dintre persoanele fizice sau juridice care contribuie la sprijinirea activitatii Asociatiei sau demonstreaza prin activitatea lor identitate cu scopul si obiectivele Asociatiei. Decizia de atribuire a titlului de "membru de onoare" se ia de catre Consiliul Director si se ratifica de adunarea generala.

Principiile de organizare si functionare

Art. 13: Asociatia Umanitara FAM este condusa de un Consiliu Director, alcatuit din noua persoane (cinci romani si patru straini: doi francezi si doi luxemburghezi) si anume:
- un presedinte
- un vicepresedinte
- un secretar
- un trezorier
- cinci membri
Consiliul Director este ales de Adunarea Generala, prin vot secret, exprimat de cel putin 2/3 din numarul total al membrilor Asociatiei. Membrii titulari ai asociatiei, straini sau romani cu domiciliul in strainatate, pot face parte din Consiliul Director, dar numarul maxim admis al acestora este de patru persoane, aceasta limitare fiind necesara pentru asigurarea numarului minim de membri prezenti cu care Consiliul poate lua o decizie.
Art. 14: Fiecare membru al Asociatiei Umanitare FAM poate candida pentru a fi ales in consiliul Director.

Art. 15: Membrii Consiliului Director desfasoara o activitate benevola.
Art. 16: In prima sa sedinta Consiliul Director alege presedintele, vicepresedintele, secretarul si trezorierul.
Art. 17: Consiliul Director se alege pentru o perioada de doi ani. In acest interval, Adunarea Generala poate lua in discutie schimbarea unuia, a mai multor sau a tuturor membrilor Consiliului Director. Pentru aceasta, initiativa de convocare a Adunarii Generale extraordinare trebuie sa apartina a cel putin unei treimi din numarul total al membrilor titulari.
Art. 18: Consiliul Director se intruneste lunar sau de cate ori este nevoie, prin convocare facuta de catre presedinte sau, in lipsa acestuia, de catre vicepresedinte.
Art. 19: Desfasurarea intrunirilor Consiliului Director se face cu prezenta a cel putin cinci membri, iar deciziile se iau cu majoritatea simpla a tuturor membrilor Consiliului, deci cu minim cinci voturi.
Art. 20: Adunarea Generala se intruneste de doua ori pe an in adunari ordinare si de cate ori se impune, in situatii deosebite, in adunari extraordinare.
Art. 21: Desfasurarea lucrarilor Adunarii Generale a membrilor Asociatiei se face cu prezenta a cel putin 2/3 din numarul total al membrilor titulari, iar hotararile se iau cu majoritatea simpla fata de numarul total al membrilor titulari aflati in evidenta Asociatiei.
Art. 22: Membrul titular care, din motive obiective, nu poate participa la Adunarea Generala, poate sa dea o imputernicire scrisa unui alt membru titular pentru a-l reprezenta, inclusiv la vot.
Art. 23: Presedintele reprezinta Asociatia in relatiile cu tertii, raspunde de desfasurarea intregii activitati a Asociatiei, precum si de baza ei materiala. Presedintele angajeaza Asociatia cu prima semnatur4a, pentru care poate acorda competenta si vicepresedintelui.
Art. 24: Vicepresedintele este ajutorul presedintelui, pe care il inlocuieste in lipsa acestuia. Atributiile si competentele vicepresedintelui se detaliaza de Consiliul Director.
Art. 25: Secretarul angajeaza Asociatia cu a doua semnatura. El organizeaza si executa toate evidentele Asociatiei si se ingrijeste de indeplinirea tuturor hotararilor Adunarii Generale si a deciziilor Consiliului Director. Alte atributii si competente se stabilesc si se detaliaza de catre Consiliul Director.
Art. 26: Trezorierul face legatura Asociatiei cu banca, tine evidenta veniturilor si a cheltuielilor Asociatiei, raportand operativ Consiliului situatia financiara a Asociatiei, strange cotizatia si face propuneri privind pierderea calitatii de membru titular in situatii de neplata a cotizatiei timp de sase luni, prezinta Adunarii Generale bilantul, de doua ori pe an.
Art. 27: Cei cinci membri ai Consiliului Director sunt ajutoare ale presedintelui, vicepresedintelui, secretarului si trezorierului si primesc atributiuni si competente de la Consiliul Director.
Art. 28: Baza materiala a Asociatiei se constituie din:
- cotizatii ale membrilor titulari, stabilite de catre Adunarea Generala
- donatii si alte forme de ajutor material, din partea unor asociatii, institutii si organizatii de stat sau particulare, din tara sau din strainatate
- donatii din partea unor persoane fizice din tara sau din strainatate
- alte venituri, realizate din activitate proprie.

Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 29: Membrii Asociatiei se vor legitima cu o legitimatie eliberata de Consiliul director.
Art. 30: Asociatia Umanitara FAM este persoana juridica, cu personalitate hotarata in sedinta publica, in ziua de 13.05.1992, de catre Tribunalul Campulung Moldovenesc.
Art. 31: Dispozitiile si prevederile prezentului statut reprezinta reglementari ce pot fi modificate in raport cu evolutia legislatiei si cu interesele membrilor Asociatiei.
Art. 32: Asociatia Umanitara FAM se autodizolva cand activitatea sa contravine scopurilor pentru care a fost creata. Autodizolvarea se face prin hotararea Adunarii Generale, la propunerea Consiliului director sau a cel pution 2/3 din membrii Asociatiei.
Art. 33: Activitatea Asociatiei Umanitare FAM se va desfasura pe baza unui regulament de ordine interioara.